Republica Danga

„ Danga nu e, adică e pretutindeni. Este o insulă, compusă din pulberea unei planete îndepărtate, unde legile fizicii terestre nu sunt chiar atât de riguroase. Aici nu se știe prea bine dacă oamenii mint, visează, sau trăiesc cu adevarat „


Du-te si vezi....

Distribuiţi
avatar
The Dude

Mesaje : 4454
Puncte : 4571
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Sam Sept 30, 2017 9:43 am






Sala de Lupte
Fight Club - David Fincher (1999)



If you wake up at a different time in a different place, could you wake up as a different person?



Termenul Transgressive Fiction, pe care putini se incumeta sa il traduca, semnifica un gen literar relativ nou, si este varianta hard a unui amalgam de curente precum splatterpunk, noir, si erotic fiction. O scriitura care exploreaza violenta extrema, practicile sexuale aberante, abuzul de droguri, mutilari, torturi, sadism; adica,  intr-un cuvant manifestarile ce se situeaza la limita distrugerii corpului uman. Nuvela scrisa de Chuck Palahniuk si pe care filmul Fight Club o respecta cu o meritorie rigoare, e reprezentativa pentru aceasta orientare si este o mare reusita editoriala, iar potrivit declaratiilor autorului ?...ecranizarea bate de data asta cartea.



Pentru o productie cinematografica insa, alegerea pare o mare greseala. Titlul filmului, ca si promovarea lui strict in domeniile ce sunt in legatura cu luptele organizate, au adus prejudicii majore demersului artistic, unul ce se adreseaza de fapt exact segmentului opus de consumatori; el insemnand la randul lui o realizare majora, reabilitata tarziu, si recuperata cu mari eforturi de cei care s-au priceput sa o desluseasca acolo unde ajunsese ratacita, urmand un traseu gresit.



Caci, oferit intr-o mizerie  de ambalaj, Fight Club e o minunatie de film si o nestemata cinematografica destul de izolata pentru mediul ales, si prin mijloacele de expresie utilizate.

Este povestea unui nebun insomniac care compune o lume neutra amestecand fragmente de realitate, decupate aleatoriu din cotidianul curent. Felul in care filmul reda delirul acestui alienat, rezolvarile unor etape, dementa in sine, si nu in ultimul rand: scopul complet neasteptat al intregului scenariu, sunt adevarate lovituri artistice expediate in rafala, constituite intr-un plot solid si captivant.



Nici cinematografia nu este lasata deoparte. De la excesul de culori suprasaturate, la abuzul efectelor clar/obscur, trecand prin coregrafia complexa a scenelor de lupta, alcatuite in nota cine-veritelui (adica una ce nu convine deloc spectaculozitatii) Fight Club se configureaza intr-un spectacol crud, implacabil si necooperant. Relatarea reuseste sa se mentina rece, distanta si impersonala pe toate canalele de transmitere a mesajelor, si asta se intampla foarte rar in spectacolul de film.

Multa vreme productia nu te prinde...Minute in sir, niciunul gratuit, atmosfera stagneaza in ceva ce esti tentat sa cataloghezi ca tenebros, incoerent si banal. Nu este asa.  Filmul se intoarce la fiecare dintre cadrele lui, toate avand un rost ce urmeaza sa se destainuie gradual, atunci cand ii vine momentul, in bucle ce alcatuiesc un story tot mai interesant pe masura ce avanseaza.




Fight Club e o pelicula ce se cere urmarita cu maxima atentie. Un exemplu elocvent in acest sens, fiind felul in care e anuntat personajul interpretat de Brad Pitt, ce mai inainte sa debuteze apare subliminal, in trei cadre periferice, izolate, si de durata clipei. In felul asta este justifica, la nivel de subconstient, calea pe care el este invocat in poveste, dar mai mult decat atat, suntem avertizati in acest fel despre modul in care functioneaza cateva reguli de baza ale acestui film.

Totodata, ideea de a folosi un narator, ce ajunge sa se intretaie cu perosnajele de pe ecran, descoperind el insusi cu surpriza itele incalcite ale unui complot cu care, in prima instanta nu poate fi de acord, e pur si simplu geniala.



It's a bridesmaid's dress. Someone loved it intensely for one day, and then tossed it. Like a Christmas tree. So special. Then, bam, it's on the side of the road.

Pentru 139 de minute de proiectie, regizorul  David Fincher (Se7en, The Curious Case of Benjamin Button,  The Social Network ) a inregistrat pelicula cat pentru trei asemenea filme (peste 1500 de role), circa 35% din cadre necesitand mai mult de 20 duble trase (doua chiar peste 40). O munca titanica s-a petrecut in faza de post procesare, in care chiar si secventele au fost „montate”  cu imagini selectate separat din noianul de turnari.

Ca si cum parabola si metafora nu si-ar face de cap dupa bunul plac, productia  este efectiv intesata de semne, simboluri si semnificatii, strecurate cu grija si atentie in fiecare secventa.

Du-te sa vezi un film....de film !






Picanterii:

-Dupa ce a trecut aproape neobservat de critica, in anul 2008, Fight Club s-a  clasat intre primele 10 filme ale tuturor timpurilor, in topul 500 al prestigiosului (british monthly film reviews) Empire Magazine.

- Finalul apocaliptic, in care cladirile bancilor sunt aruncate in aer, a fost conceput de vestitul Richard „Dr.” Baily, care a lucrat la grafica 14 luni de zile, realizand peste 4 milioane de imagini animate, suprapuse apoi intr-un singur ecran.

- Imediat dupa anuntul cu drepturile de autor, genericul are un al doilea avertisment, adresat spectatorului, formulat de data asta de catre Tyler Durden (personajul principal al plotului); un mesaj extrem de interesant;

- Atunci cand Brad Pitt and Edward Norton sunt beti si lovesc cu bile de golf o duba de catering...scena e filmata pe viu, si nu prea are legatura cu filmul, reprezentand un moment euforic de destindere al celor doi actori. Daunele suferite de utilitara nu au fost niciodata reclamate de nimeni.

- Ideea introducerii unor secvente in care membrii clubului de lupta provoaca la infruntare aleatoriu  trecatorii, dar mai ales reactia cvasiunanim pacifista a acestora, e rezultatul unui test de gen "camera ascunsa", care arata fara tagada cat de dispusi la conciliere suntem de fapt cu totii, atunci cand vine vorba de o posibila confruntare violenta




Making of:





avatar
The Dude

Mesaje : 4454
Puncte : 4571
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Mar Oct 10, 2017 8:10 pm




Vânătorul de recompense 2049
Blade Runner 2049 -  Denis Villeneuve (2017)


Critica mondiala a consimtit tacit sa dea curs neobisnuitei cererii a regizorului Denis Villeneuve de a nu comenta in review-uri intriga plotului din Blade Runner 2049, admitand astfel ca  este esential pentru reusita peliculei ca spectatorul sa o descopere singur.

Se cheltuie mult filmul in constructia narativului (filozofic, metafizic, existential, psihologic) si face o mare risipa de mijloace si simboluri pentru pastrarea unui parcurs (gradual, echilibrat si in crescendo) transformat la randul lui intr-o parte semnificativa a frumusetii de netagaduit a ecranizarii…. Ar fi mare pacat sa sacrifici eforturile astea de dragul curiozitatii, prin scurtaturi sau pareri imprumutate, ce pot contamina "liberul arbitru" al fiecaruia.

De aceea cronica de aici se aliniaza cuminte la consensul stabilit evitand subiectul ......dar si pentru ca in acelasi scop  s-a mers chiar pana la o selectie extrem de riguroasa a secventelor ce alcatuiau trailerele de promovare,  excluzandu-se din structura lor toate elementele ce ar putea sugera indicii oricat de vagi in legatura cu evolutia story-ului.






Catalogata ca neo-noir ciberpunk si drept “o adevărată revoluție din punct de vedere estetic”  marca Blade Runner (r. Ridley Scott - in 1982) s-a facut remarcata prin originalitate, ingeniozitate, efectele speciale si  reteta generala intrebuintata (una ce a insemnat investitii considerabile).

Intrucat subiectul avea serioase lacune in coerenta, din cauza disensiunilor majore dintre producatori si regizor, intregul demers nu  a reusit sa se impuna imediat si au fost necesare sapte versiuni succesive: The Workprint Prototype (1982); The San Diego Sneak (1982); The US Theatrical (1982); The International Theatrical (1982); The US Broad Cast (1982); The Director’s Cut (1992 - cu peste 4 ore de proiectie si supranumit Blade Runner - Disambiguation); The Final Cut – cu doua ore, din 2007, de fapt o remastere  digitala comprimata, oferita publicului cu prilejul celei de a 25-a aniversari de la lansare).

Ultimele doua variante reconfigureaza parctic intregul material inregistrat si reusec sa limpezeasca uimitor povestea, propulsand  lung metrajul direct in galeria capodoperelor clasice, pe locul meritat, adica intre Metropolis-ul lui Fritz Lang’s si Odiseea Spatiala 2001 a lui  Kubrick (!!).

Nu lipsit de importanta e ca tema a constituit inca de la inceput o comunitate de fani stabila si numeroasa, iar in materialul didactic de specialitate avea sa devina un important reper. Mai trebuie mentionat ca intre 1982 si 2007 au mai existat si trei scurt metraje, cu dezvoltari conexe, ce au pastrat brandul in actualitate, dar care au si contribuit masiv la notorietatea de “cel mai ades revizuit proiect cinematografic”.




Denis Villeneuve marturisea intr-un interviu ca si-a propus ca Blade Runner 2049 sa poata functiona independent de intreaga franciza si trebuie sa recunoastem ca i-a reusit. Iata cum, printr-o abordare de gen ne putem elibera de sabloanele si de retorica complementara, tributare derularilor anterioare.

Dezbaterea umanista ce pune in prim plan nu superioritatea vietii in fata inteligentei artificiale, ci pe aceea a insufletirii in fata mineralului, ar avea multe de suferit daca s-ar cere corelata cu evenimente petrecute 30 de ani inainte, fiindca distopia despre care se relateaza nu e cea a unui viitor al omenirii noastre, ci una a lumii anuntate in primul episod. E a altui univers  paralel (similar in mai toate aspectele cu al nostru), ce progreseaza dupa alte reguli, spre propria dezintegrare.


 
Cel mai mult valoarea spectacolului e insa datorata cinematografarului  Roger Deakins. El dezlantuie un adevarat maraton, cu nesfarsite preluari in deschideri largi, imagini plasate peste culori dominante saturate (de tip post industrializare) navigand parca prin amurg si printre flash-urile luminilior publicitare abundente in tot locul.



Cadrele atent concepute urmeaza discret un patern  din  The Cabinet of Dr Caligari si sunt sustinute in forta printr-o coloana sonora pe masura (Benjamin Wallfisch,  Hans Zimmer dupa track-ul initial Vangelis). Scenariul e robust si bine exploatat, fiind ales din clasa celor cu efect intarziat, caci Blade Runner 2049 continua sa  lucreze obsesiv in tine la zile intregi dupa vizionare.

Pentru ca e foarte greu sa te descurci intr-un pulp atat de dens si de marcant, va trebui sa revi la sala de proiectie de mai multe ori pentru a trai si deslusi cat de cat aceasta experienta unica… Insa ca sa poti sa decizi de cate ori e nevoie  Du-te sa vezi  Blade Runner 2049  (a grandiose art movie) mai intai, pentru prima ta data.









Picanterii:

- Turnajele au inceput la fix 35 de ani dupa cele de la Blade Runner 1982, tot sub bagheta lui Ridley Scott, silit sa abandoneze insa repede pozitia de Director in favoarea seriei a doua de la Alien - Prometheus, respectiv The Convenant;  Scott s-a implicat si ulterior destul de serios, insa inainte de post proces   a renuntat definitiv la participarea activa in favoarea celei de producator (mult mai retrasa), din lipsa timpului necesar.

- Pentru a construi un personaj cat mai real  Jared Leto a decis sa poarte lentile de contact opace pe toata perioada in care il intrupa pe Niander Wallace (care, nu intamplator, este orb).

- Durata expozeului, de 2 ore si 43 de minute ( 150 de minute fara generic), e apasatoare. Fiind foarte condensata ea consuma puternic privitorul, dar alunga repede publicul superficial. In mod genial, pentru a compensa efectele indelungatei urmariri, exista inserate pasaje "moarte" cu rol pur descriptiv vizual si deosebit de relaxant.

- Benjamin Wallfisch si Hans Zimmer au mai colaborat in aceasta formula si cam in aceiasi perioada la coloana sonora a filmului Dunkirk - Christopher Nolan (2017)

- Explicatia pentru care se pot zarii reclame ale unor mari companii care azi nu mai exista (Atari, Pan-Am) e simpla: in universul acelor evenimente firmele mentionate continua sa functioneze, iar alte nu vor aparea niciodata (Apple de exemplu). Sa nu uitam ca in acest loc androizii erau prezenti in viata cotidiana inca din anul 2010.

- Este socotit inca de pa acum unul dintre cele mai bune SF-uri realizate vreodata.







Making of







avatar
The Dude

Mesaje : 4454
Puncte : 4571
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Joi Oct 19, 2017 12:01 pm





Calauza
Andrei Tarkovsky - Stalker(1979)


"Andrei Tarkovsky it’s a miracle. For me it,s the greatest director ; the one who invented a new lange , true to the nature of film, as it captures life as a reflection, like as a dream" –Ingmar Bergman




Doua amanunte  de culise  trebuiesc cunoscute  despre  Calauza.

1. Faptul ca prima varianta a materialului filmat s-a distrus in ceea mai mare parte din cauza unui accident petrecut la developare, intamplare ce i-a oferit lui Tarkovsky prilejul de a reevalua unele abordari si de a imbunatatii calitatea altora la o a doua turnare.

2. Pe perioada filmarilor starea de sanatate a regizorului s-a deteriorat foarte grav el suferind chiar si un infarct. Evenimentul e sesizabil de pe la jumatatea peliculei, una mult mai meditativa si mai profunda. Intr-o carte memorialistica recent publicata si la noi fratii  Strugatki, care au participat egal la scrierea scenariului, vorbesc pe larg despre aceasta schimbare de atitudine a lui Tarkovsky pe care ei o considera benefica creatiei.





De felul lui Andrei Tarkovsky s-a apropiat de cinema prin scriitura. A conceput scenarii de film pe care apoi le-a vrut  ecranizate. Insa Tarkovsky  e si fotograf....Unul al dracului de bun, ce se revendica din partea romantica a fotografiei. Ca sa il intelegi mai bine ar trebui poate sa vezi inainte de toate filmul lui "Oglinda", o succesiune de flashbackuri autobiografice, care pentru cei mai multi critici se constituie intr-o monografie, iar pentru cei putini (cunoscatorii), intr-o inegalabila suita de replici ale unor celebre opere de arta din toate timpurile, asezate in succesiunea intamplarilor care i-au marcat copilaria..Toate astea la un loc amintind de subconstientul colectiv anuntat de Jung..

                                   



Jung spune ca in mintea unui singur om stau cumulate, la un nivel al constientului inabordabil in mod direct, toate experientele trecute ale tuturor predecesorilor sai. Tarkovsky, utilizand metafora, asimileaza intamplarile tineretii sale timpurii altor intamplari petrecute asemanator si care au declansat reactii afective majore, in oameni exceptional echipati pentru a le comunica pe cale artistica la superlativ.

                                         


Asta e in general modul in care opereaza Andrei Tarkovsky. Preia cele mai reprezentative imagini din intelectul colectiv (fondul comun al cunoasterii), le prelucreaza in stil propriu si apoi le reasambleaza dupa retetele unor povestiri confuze, fara un final precis, cu multe interpretari, dar coplesitor de empatice.

                                       



Acum despre film.

Nuvela fratilor Strugatki ce sta la baza ecranizarii (intitulata "Picnic La Marginea Drumului") si care nu are multe in comun cu scenariul filmului, vorbeste despre o prezenta extraterestra care ar fi campat pentru cateva ore in mai multe locuri de pe Pamant pentru un scurt popas, dar care plecand lasa in urma neglijent (asa cum se intampla prea frecvent din pacate) resturi ale repaosului. Ceea ce ramane este misterios, supranatural si de neanteles pentru oameni...Ca atare, ei se grabesc sa inchida zonele si sa le supuna unor restrictii aspre de acces pana la o intelegere mai buna a evenimentelor. Subtextul este destul de transparent si de limpede: Ce cred furnicile despre ce gasesc ele la marginea padurii, dupa consumarea unui picnic al oamenilor ??

sau mai pe sleau:

"...imaginează-ți o pădure, un drum de țară, o poieniță. Mașinile merg pe un drum de țară și ajung în poieniță, un grup de tineri ies afară cu sticle, coșuri cu mâncare, radiouri și aparate foto. Ei aprind focul, întind corturile, ascultă muzică. Dimineața, a doua zi, pleacă. Animalele, pasările, insectele, care toată noaptea au privit cu groază la tot ce s-a petrecut, ies din ascunzătorile lor. Și ce văd? Ulei scurs pe pământ, benzină vărsată, vechi bujii și filtre de ulei stricate aruncate în jurul lor... Cârpe, becuri arse, un breloc în formă de maimuță lăsat în urmă... Și, bineînțeles, mizerie ca de obicei - cotoare de mere, ambalaje de bomboane, rămășițele focului de tabăra, cutii, sticle, batista cuiva, briceagul altcuiva, ziare rupte, monede, flori veștejite de prin poienițe invecinate...”. Animalele nervoase din această analogie sunt oamenii care au privit de mai departe Vizita extratereștrilor, descoperind în Zonă elemente și anomalii ce sunt obișnuite pentru cei care le-au aruncat, dar de neînțeles sau mortale pentru cei care le descopera."

                                         



Rupt cu totul din aceasta parabola, dar acceptand-o ca punct de start, Tarkovsky imagineaza Zona ca un loc in care exista un centru ce poate asigura implinirea oricarei dorinte..Sigur, el are nevoie de explicarea facultatilor paranormale ale Zonei (pe care o imprumuta din nuvela) si mai are nevoie de personaje puternice si credibile (foarte greu de gasit) care sa fie in cautarea indeplinirii unei dorinte fundamentale pe o cale de scurtatura. Nu intamplator ele sunt Scriitorul si Fizicianul.





Ca si cum toate astea nu ar fi suficiente, pentru a nu suprancarca demersul, regizorul muta atentia pe un personaj de margine al povestirii, pe Calauza, singurul care poate asigura legatura intre cei ce doresc si cel ce poate (centrul dorintelor in acest caz)..Pana la urma chiar scoate din tipul asta un personaj extrem de bine conturat..caci el este  mai degraba un indrumator pe Drumul către inima Zonei, pe care numai cel curat (neprihanit) îl poate identifica si urma.

Fiindca Zona e deosebit de periculoasa. S-a spus ca metaforic “agresivitatea Zonei nu ar fi  decât un răspuns, o apărare a naturii (sau o retragere a lui Dumnezeu) din fața agresivității omului





Acest film e relatat in cea mai mare parte de imagine, de inlantuirea unor cadre fotografic concepute (de mare incarcatura psihologica) si cu un efect devastator asupra celui care priveste..

Alternata alb/negru-color (tot ce e in afara Zonei este alb negru sau sepia / tot ce se afla in Zona e in culori vivid) intareste acest efect, iar multitudinea cadrelor statice preluate prin travelinguri de minute in sir, lasa spectatorul sa vada in proiectie lucruri aflate dincolo de ecran; evenimente si trairi din adancul fiintei fiecaruia..E doar o abila si o sofisticata invitatie la introspectie, pana la urma.

                                               


De aceea Calauza nu este un film care poate fi privit oricand si oricum..
Pentru el e nevoie de o anumita stare si de o totala detasare.
Dar si de multa rabdare si atentie..

                                     



Finalul lung metrajului, care ar trebui sa fie o mare surpriza (ajunsi dupa multe peripetii in centru dorintelor - niciunul dintre protagonisti nu mai are vreuna) nu mai surprinde pe nimeni....Pentru ca epuizat de calatorie nici spectatorul nu mai crede in altceva decat in valoarea incercarii si in frumusetea ei...

Ca orisicare alta capodopera Calauza isi face lucrarea ei in tine, te transforma si te modifica, te inalta si te elibereaza..Priveste Calauza ca si cum ai rasfoi un album de reproduceri din pictura clasica si contemporana...cu aceiasi concentrare dar cu o egala atentie la ansamblu si la detaliu.



Du-te sa vezi Calauza dand mare atentie si coloanei sonore, tratata dupa acelasi tipar si care amesteca poeziile ce apartin lui Fiodor Tiutcev si Arseni Tarkovski (tatal regizorului, erou de razboi si invalid), intr-un magic overlay/melanj, cu muzica din Ravel, Artemiev Eduard, Beethoven, armonizate in cel mai complementar mod posibil imaginilor intrebuintate.







Picanterii:

-Potrivit unei pareri a sound designer-ului  Vladimir Sharun, cel putin trei membri ai echipei de filmare (inclusiv Andrei Tarkovsky) au murit ca urmare a expunerii la contaminarile chimice din zona in care s-au realizat unele turnaje (Talinn – Estonia).

-Dimensiunile si forma in care ne este prezentata Zona, reprezinta o aluzie la un accident nuclear ce a avut loc in 1957, aproape de Chelyabinsk si care a fost pastrat secret de autoritatile rusesti. Acolo, o suprafata de mai multe sute de kilometrii patrati a fost complet izolata, sub paza militara, cu toate echipamentele ramase pe amplasement, indiferent de starea lor de uzura.

-Multe dintre tonalitatile nefiresti, care apar in partea alb-negru a productiei sunt de fapt virari de culoare in nuante sepia, pentru obtinerea carora Tarkovsky a imaginat un proces de variatiuni a temepraturilor din procesul de developare destul de original (filmul intrebuintat a fost Kodac 5247 Color). Este posibil ca prima varianta a inregistrarilor sa se fi distrus tocamai ca urmare a unor astfel de experimente.

-In primele 10 minute al proiectiei nu exista niciun dialog.





Making of:







avatar
The Dude

Mesaje : 4454
Puncte : 4571
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Joi Oct 26, 2017 12:06 pm






Ana, mon amour
Cãlin Peter Netzer (2017)



O poveste de cuplu comuna, actuala si interesant abordata. In fapt singurul mare argument al acestei productii ramane atitudinea regizorului fata de subiectul tratat.

Asta fiindca scenariul “amenajat” in jurul romanului lui Cezar Paul-Bădescu (marunt si “de autoficţiune”   intitulat „Luminţa, mon amour”), e inca si mai slab decat el, duhnind a amatorism si a superficialitate .... dar si pentru ca toate celelalte procedee cinematografice intrebuintate contin abundent importante scapari.





Este insa imaginea de ansamblu care pana la urma conteaza iar aceasta, acumuland in mod greu de explicat numai partea buna a fiecarui demers  concluzioneaza sec si fara prea multe motive, impingand fimul afara din sfera mediocritatii (careia de drept ii apartine).





Desigur cel mai important in pelicula este montajul alert si secvential, cu schimbari neasteptate ale preluarilor (intercalate ades de flashbackuri), cu o camera indecisa, pastrata cea mai mare parte a timpului in mana si focusata obsesiv pe jocul fetei, la care cei doi actori principali (Diana Cavallioti și Mircea Postelnicu) se pricep de minune.


Ar mai fi si modul brutal al relatarii, perioada de desfasurare a story-ului (pentru prima data in noul cinema autohton, o durata de cativa ani) si nu in ultimul rand scenele de buduar  cu continut explicit (tot pentru prima data intr-un lungmetraj romanesc).







Mai importanta decat orice ramane atitudinea regizorului fata de subiectul tratat, ce indica precis ca Peter Netzer stapaneste mijloacele.... ceva ce nu se intampla oricui, iar intr-o retrospectiva ce ia in calcul si alte reusite de marca ale decadelor recente (Aferim, 4 luni 3 saptamani si 2 zile) e poate chiar unic.



Du-te sa vezi Ana, mon amour  fara prea mari asteptari, ca sa poti fi surprins. E un sentiment  fain pe care nu il intalnesti prea des si care te va incarca de energii si trairi. Du-te sa vezi un exercitiu reusit de fluenta si cursivitate narativa ce face cinste oricarui ecran, conantional sau de aiurea...  



Picanterii


-Mircea și Diana au locuit împreună înainte de filmări, ca să învețe cum să fie iubiți

- este primul film românesc în care scenele de nuditate și sex sunt complet fără perdea. Cei doi actori principali, , apar în toată splendoarea lor și sunt protagoniștii unor scene explicite de sex care, deși sunt „efecte speciale”, așa cum a precizat regizorul, fac deliciul spectatorilor.

- director de imagine, este din nou (pozitia copilului),  Andrei Butică mult mai matur acum.

- A fost apreciat ca  o desprindere fermă de opţiunea dominantă printre regizorii Noului Cinema Românesc de a restrânge naraţiunea la perioade scurte (de săptămâni, zile sau chiar ore).




Making of:





avatar
The Dude

Mesaje : 4454
Puncte : 4571
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Vin Noi 03, 2017 12:30 pm







Sperietoarea
The Scarecrow - Jerry Schatzberg (1973)



   Ce il determina pe un fotograf profesionist de mare succes sa isi incerce norocul intr-un pariu cinematografic ?? ....Pe  Jerry Schatzberg, dupa propriile afirmatii, doar doruinta de a dovedi ca poate. Si il credem, pentru ca la data incercarii, lui nu ii lipseau nici banii si nici faima;

   Cum la fel de “motivat” parea sa fie si scenaristul Garry Michael White, The Scarecrow  are de ce sa se mandreasca cu recunoasterea incadrarii sale intr-un segment cu o buna audienta si suficiente aprecieri  (chiar data utilizeaza un drum batatorit deja prin: Of Mice and Men, Raging Bulls, Easy Rider, Midnight Cowboy).

 

 

   Asadar cineva ar fi tentat sa creada ca in acest road movie e vorba doar de noroc (si de buna dispozitie a cineastului Vilmos Zsigmond), intrucat singura trasatura constanta a productiei ramane pana la urma cumulul de erori.

 Incepand cu abuzul extenuant si obsesiv exercitat prin incarcatura  riguroasa a fiecarei imagini, captarile lungi si in planuri generale obositoare; continuand cu eclerajul nefiresc al majoritatii cadrelor si o anumita fluctuatie a intensitatii in raport cu derularea story-ului (imputabila post-procesarii) scaparile se tin lant.



   Alegerea de a oferii pe tava solutii si ratiuni  pe care spectatorul ar trebui sa le identifice singur prin participare, nu este decat o alta ratare de proportii, caci iata-l nevoit sa se confrunte si cu aceasta neincredere in posibilitatea sa de a recepta mesaje plastic codate.



 Timp de aproape doua ore de proiectie, tehnicile vizuale descrise devin un serios handicap. E atat de multa atentie profesionista investita in ele (mergand pana si la nuante) incat pur si simplu tot restul narativului se dizolva, si nu mai poate fi recuperat decat fragmentar chiar si de catre cel mai atent observator.





The Scarecrow se salveaza miraculos prin prestatia inegalabila a doi actori deosebit de talentati, ce reusesc partituri de mare exceptie, dar si datorita unor momente de frumusete, in scene, ori in replici izolate distribuite aleatoriu.

Max Millan: [while introducing Lion to Coley] Ah, Coley this is my associate,Lion.
Coley: It's nice to meet you Lion.
Lion: It's nice to meet you Coley, Max has told me nothing about you.




Lasandu-i sa se lupte cu propriile lor limite si ignorand goana dupa succes Jerry Schatzberg  ii elibereaza pe Gene Hackman si Al Pacino in propriul lor larg; iar ei, se daruiesc total caracterelor intrupate, contribuind decisv prin performanta epopeica, nu doar la deturnarea peliculei din drumul spre uitare ci chiar la instituirea unui monument de referinta al profesiei de actor.




Du-te sa vezi Sperietaoarea cu alti ochi decat cei cu care o priveai pana acum... Ea nu e ca sa te inspaimante... Ea e ca sa te amuze. Asta pentru ca celui ce a instaurat-o, ii pasa de tine si pentru ca acela te vrea daca nu optimist, macar constient.... Scopul spectacolului, oricare ar fi el, pe aici bantuie .... si asa ceva urmareste.




Lion: Hey Max, you heard the story of the scarecrow?
Max Millan: No.
Lion: You think crows are scared of a scarecrow?
Max Millan: Yeah, I think they're scared. Yeah why?
Lion: No, crows are not scared, believe me.
Max Millan: The god damn crows are scared.
Lion: No, crows are laughin'.
Max Millan: Nah, that's bullshit...
Lion: That's right, the crows are laughin'. Look, the farmer puts out a scarecrow, right, with a funny hat on it, got a funny face. The crows fly by, they see that, it strikes 'em funny, makes 'em laugh.
Max Millan: The god damn crows are laughin'?
Lion: That's right, they're laughin' their asses off. And then they say, "Well, that ol' farmer Jo down there, he's a pretty good guy. He made us laugh, so he won't bother him any more."
Max Millan: The god damn crows are laughin'...
Lion: Ohh, they laughin', woooo!
Max Millan: I gotta tell ya somethin', that's the most hare-brained idea I've ever heard.
Lion: It's true, they're laughin' their asses off.
Max Millan: The crows are laughin'... I guess the fish are reciting poetry...
Lion: I guess so.
Max Millan: Uh huh... and the uh, pigs are playin' banjo? And the dogs would be, let's see, uh... playin' hockey. And the uh... the uh...
Lion: Crows are laughin'.
Max Millan: Crows are laughin', right. Ya know, in the joint I've heard some tales, oh boy, golly I've heard some tall tales. But at least those guys had the decency to admit that it was bullshit, you know what I mean? They actually took pride, pride in that it was bullshit. But the crows are laughin' huh? I mean you're not playin' with a full deck man, you got one foot in the grave beyond.







Picanterii:

- Din intreaga sa filmografie, lui Gene Hackman ii place cel mai mult de aceasta realizare. Pe de alta parte Al Pacino gaseste ca ea are cel mai bun scenariu cu care s-a intalnit vreodata.

- Pentru acomodarea cu personajele si situatiile pe care trebuiau sa le infrunte cei doi actori au imbracat haine ponosite (de vagabond) s-au comportat ca atare si au practicat autostopul in mai multe ocazii, impreuna (desi in afara scenei nu se intelegeau deloc).

- Scenariul original a suferit importante modificari pierzand semnificativ din calitatile sale umoristice, in favoarea unor note sobre si dramatice;

- Spre dezamagirea tuturor si in ciuda marelui premiu (echivalent al Palme d'Or-ului de mai tarziu)  castigat la Cannes Film Festival - 1973, The Scarecrow a reprezentat o catastrofa box office;

- In foarte multe aprecieri de specialitate interpretarile oferite de cei doi mari actori sunt catalogate ca cele mai bune din ambele cariere.







Making of:







cineastul Vilmos Zsigmond

avatar
The Dude

Mesaje : 4454
Puncte : 4571
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Dum Noi 12, 2017 4:53 pm





Cu ochii larg închişi
Eyes Wide Shut -  Stanley Kubrick (1999)



Sa vorbesti despre acest film ar trebui sa fie o adevarata provocare pentru orice iubitor al celei de-a saptea arte...

Cunoscut pentru un simbolism elaborat, complex, si dus pana la extrem, Stanley Kubrick se depaseste aici pe sine intr-un script cimilitura, ce poate fi inteles in cateva moduri total diferite, existand insa si varianta geniala ce le compune pe toate la un loc.  

Maestrul si-a edificat proiectul meticulos, premeditat si in tihna, fructificand o pauza de inactivitate prelungita la 12 ani (!!). In platou  i-au fost necesare 15 luni de turnaje (record mondial de durata) materialul inregistrat astfel, fiind practic refilmat in cateva  randuri, cu modificari de substanta ale scenariului de la care s-a pornit, si cu cheltuieli financiare majore fata de bugetul initial.  

Rezultatul ?....O opera de arta socanta, ce a declansat adevarate dezbateri publice, fiind probabil cea mai controversata productie cinematografica din toate timpurile.

In narativul de baza, cu o puternica tenta erotica, se spune despre problemele de cuplu, instrainare, nemultumire si incertitudine; asta, daca nu cumva criza naturala a varstei medii  ar fi cea incriminata (....iata, descoperita spontan, o alta varianta de studiu).



Mariajul dintre Alice (…ca Alice in Wonderland) si Bill (ca in a dollar bill …adica bancnota) nu e o insotire haotica ci o referire (in multe scene Alice e prezentata in reflexie, iar Bill manevreaza ades bani bilete, la un moment dat rupand in jumatate o hartie-moneda).

Impreuna Alice + Bill +... un copil, sunt o familie in ascensiune ce se preocupa putin de sine, si mai mult de relatia ei cu un mediul pe care l-ar dori cat mai select.






Parabola visare/bunastare, cu rezonante imediate in balantele   libertate/inregimentare, dragoste/compromis, ori revolta/pasivitate, evolueaza (ca de fiecare data) in limitele conventionalului banal, dar  furnizeaza  in acelasi timp suportul necesar unor subtexte etajate, atent corelate.



In debut, cadrul cu Alice dezbracandu-se intre o oglinda si o usa e semnificativ. Incadrarea cu doua columne, face  trimitere la coloanele Joachim si Boaz, ce strajuiau intrarea in templul lui Solomon (elemente esentiale si ale atelierului masonic). Sugestia de ansamblu, ne anunta in felul asta, ca vom urmari o calatorie in lumea oculta (preluarea printre stalpii mistici), ce se va desfasuara intre realitate (usa din dreapta cadrului) si alternativa ei (oglinda din stanga), asta eliberati de incorsetari (goliciunea femeii).

E o declaratie de intentie, un breviar si o legenda de coduri, ce te previn in legatura cu limbajul ce ve urma.

Filmul continua in aceiasi nota. Cei doi ajung la o petrecere mondena, unde Bill e preluat de doua manechine ce ii propun senzual calatoria la marginea curcubeului (...precum in  Wizard of Oz), iar Alice trebuie sa faca fata asalturilor adulterine ale lui Sandor Szavost  (precum  fondatorul Bisdericii lui Satan: Anton Szandor Lavey)...O alambicata metafora, ce implica interventii in coloana sonora, cupaje, ecleraj si culoare, face acum aluzie la tema tentatiilor, si a pacatului originar, dar cresc geometric progresia disecarii mesajului esential.







…pentru ca, la randul sau, decorul  reuniunii abunda in simboluri ce jaloneaza traseul spre zonele subterane ale story-ului. Deslusim  pe rand steaua zeitei Ishtar (libertinaj sexual si opulenta), pentagrama intoarsa (magie neagra), abundenta insemnelor si a arcanelor specifice unor ordine initiatice (cu sens de avertisment), toate vestind, focalizrea secventei cheie a festivitatii orgiastice initiatice, de tip regular.





Avem acum o a doua istorioara de nucleu (intim legata de prima), cu oamenii plini de bani, plictisti de cotidian, dornici de exotic, exces si desfrau. Desi nu reusesc sa impuna o fresca suficient de motivata pe ecran, si sunt imprecis conturati, explicatiile gesturilor lor par solide, plauzibile ...si familiare (cine nu asociaza in reverie imaginea parvenirii, cu cele ale lipsei de griji si a imoralitatii ?).







Sunt peste 20 de minute de film, alocate strict celei de a treia povesti principale, intamplarile o iau razna si schimba radical regulile, ritmul, cat si normele. E partea sublima a alegoriei, caci personajele nu mai au chip si nici atitudine proprie, devenind o masa amorfa patronata de constiinta unica de grup, sustinuta prin ritualuri exacte, menite sa asigure prezervarea atributelor de clasa dominanta. Portretizarea unei forte anonime, angrenata prin interese colective, asa cum ne-o arata Kubrick, e uriasa, tentaculara si descurajanta.

Scripturile secundare patru, cinci, sase si sapte, aduc in lumina  sumar: controlul informatiei (Bill primeste stiri si avertismente prin presa de larga circulatie, in titluri de prima pagina subtil inserate, cu sens flexibil) si al institutiilor de ordine publica (inerte in reactie la solutionarea unor acte prezumtiv criminale);  largi critici sociologice adresate unor structuri perene imposibil de dislocat (elitele de capital rupte de etica); iarasi de un rasunator efect: dubla manipulare a maselor, subliminala si prin extrasenzorial (intreaga butaforie de expresiv analogic, cat si insasi utilizarea ei ca metoda de comunicare...si chiar de convingere).





In Eyes Wide Shut Sunt sunt multe plasmuiri separate, simultane si convergente (ultimele cele mai elegante), iar tu esti invitat sa iti croiesti un drum propriu prin acest labirint. E o productie participativa pe care o vei urma atat cat poti, caci nu i se intampla asta prea des spectatorului de proiectii, iar surpriza, parte insemnata din succesul narativului, presupune in intelegerea ei (din capul locului) o anumita  cultura generala.

Culorile vii si in paletar (ori de cate ori Cruise patrunde printr-o usa, in cadru apare un brad impodobit si iluminat, tonurile si nuantele acoperind practic spectrul) sunt contrastate de echilibrul simplu bicrom al scenelor din ținută ceremoniala unde predomina perechea albastrul/rosu, ori negru/oranj..o alta gaselnita teribila.

In subsidiar ???...complemntaritati, aglomerare de trimiteri si citate:  vulturul bicefal aka gradul masonic 33, ce indica o posibila ierarhie a maestrului de ceremonii  (eventual o pozitionare a ei)




....uzanta si tipicul unor baluri ale protipendadei, opuse "mascaradei" din replica sugerata de plot,








asezarea in sacru...



...ca sa nu mai spun nimic de nesfarsitele conotatii ale deguise-ului venetian (fiecare fizionomie cu aparenta tipologiei sale, si asimilata  unui anumit caracter: bauta, gnaga, moretta, mal-aria, balanzone, etc.- toate mastile carnavalului din laguna avand o istorie proprie si un background stabil)





Extrem de interesant imi pare si ce face Kubrick cu Tom Cruise, aflat la vremea respectiva in culmea clasamentelor de popularitate, dar si intr-o impresionanta devenire artistica.

Intreaga critica este de acord ca prestatia lui Cruise in EWS e modesta, insa nu isi explica de ce acest intermezzo creativ intervine intrerupand un intinerariu stralucitor (intre Jerry Maguire, Vanilla Sky si Mission: Impossible ) ??..



Daca punem toate astea alaturi de cerinta obsesiva si diabolica, ca Cruise  sa refaca de zeci de ori cele mai multe din acte (scena intrari pe una dintre usi a fost reluata de 95 de ori), am putea lamuri cumva lucrurile prin explicatia ca regizorul si-a dorit constient si voluntar sa il extraga pe actor din sistemul sau, si sa il duca in alt loc…sa il faca mediocru; si sa il transporte intr-un segment in care el sa fie silit sa construiasca un personaj slab, ezitant, incoerent si confuz….unul sters, capabil  sa redea peste puterile artei interpretative, eroul fabricat in laboratoarele imaginarul mintii lui Kubrick..

Poate tocmai de asta, in mai bine de 20 de minute de film, cel mai bine platit star de la Hollywood (atunci), ce apare aproape in fiecare cadru al productiei, poarta o masca pe chip si aproape ca nu rosteste nicio replica ??



Inimioara rosie si decoltata.....Stiai ca forma inimii din  cuvantul LOVE e de fapt simbolul testiculelor.. ???...



Ai trecut de atatea ori prin statia de metrou Eroilor, dar n-ai stiut niciodata ca stalpii peronului, in forma evazata sunt stilizarea unor faclii si ca alegerea e un tribut platit sanitarilor de pe frontul marelui razboi (ww1)..Enigma e mai usor de dezlegat la una dintre iesirile din subteran, acolo unde dainuieste un important ansamblu statuar, dar pana la ea, jos sub pamant, habar n-ai avut ca un arhitect (in fapt o doamna) te obliga sa aduci un omagiu, cu fiecare trecere, celor care si-au jertfit viata pentru a salva o alta....

Pai de unde sa afli ca lumanarile din bradul de Craciun, inlocuite in vremurile noastre de "inteligente" instalatii incarcate de led-uri multicolore, sunt simboluri ale lui Hristos ca “lumina a lumii” ...sau reprezentari ale stelelor ???....Fiecare om trebuie sa fie o luminita ce vorbeste despre darul lui Dumnezeu, despre neasemuita Lui lucrare intru salvarea umanitatii.

...N-ai cunoscut ca miile de tone de fier ale turnului Eiffel nu sunt asezate de ornament in miezul Parsisului, ci reprezinta victoria structurilor metalice in fata celor din zidarie...si era cat pe ce sa treci dincolo fara sa afli cum cladirea Parlamentului Uniunii Europene (cunoscuta drept cladirea “Louise Weiss”) este identica cu imaginea Turnului Babel, reconstituita prin evul mediu (si prorocita "in revenire" de noua ordine mondiala).

Pentru ca oamenii au edificat lumea asta (fiecare in parte si toti la un loc) ei au facut-o in asa fel incat ea sa arate unitar, dar si sa pastreze cate o infatisare aparte si plina de talcuri pentru fiecare dintre cei ce au contribuit semnificativ la alcatuirea ei.

Filmul despre care am zis astazi e un miracol in sine. Daca ar fi sa ii dau o nota in ordinea cinematografica ar fi, fara indoiala, una de top; insa daca ar fi sa il evaluez ca valoare spirituala, educativa si morala, atunci niciun punctaj nu mi-ar putea oferi scoruri pe masura, caci EWS este atat de incarcat in instructiuni polivalente, incat uiti rapid de nevoia oricarei înrămari in standarde si categorii.

Kubrick, artizan al simbolisticii vizualului (ii datoram regizorului asta efectiv notiunile elementare ale tehnicilor video-criptarii), ti-o spune din capul locului, inca din titlu: Esti un ignorant !!! .......apoi 210 minute iti explica si de ce.

Sigur, poti merge la sala de spectacol, viziona proiectia de la un cap la altul, si pleca de acolo cu parerea ca ai urmarit o poveste incalcita, plina de semne de intrebare si cu un final acceptabil. Mai tarziu, la bere cu prietenii, ai sa afirmi cu tarie ca ai vazut un film tare (nu da bine sa zici ceva rau despre Kubrick, ce naiba...), dar vei ridica din umeri de mai multe ori, ca raspuns la unele intrebari legate de ce anume ti-a placut atat de mult ??...Da-mi voie sa iti vin in ajutor.



Cu ochii larg închişi zice despre tine in primul rand. Iti spune de la obraz cat esti de nauc, de orb si de surd. Cat de adanc evoluezi inauntrul unei matrice (citeste matrix), in care cei care isi fac socoteli cu tine au reusit sa te incarcereze, sa te izoleze, sa te manevreze si sa te anihileze. Cu ochii larg închişi iti explica cateva adevaruri elementare pe langa care treci zilnic (dar pe care esti setat aprioric sa nu le bagi in seama) si incearca sa iti indice cum sa poti sa iti recapeti discernamantul si verticalitatea. Cu ochii larg închişi ar vrea sa te poata face sa ii deschizi...macar si numai pentru o singura clipa, dar nu te poate forta sa faci asa ceva....Iar daca ai parasit cinema-ul cu parerea ca ai urmarit o poveste incalcita, plina de semne de intrebare si cu un final acceptabil....inseamna ca in tine, el nu si-a atins scopul.



Fotograma a realitatii din spatele facaturii, in maniera complexului abisal de sarade si anagrame, e o adevarata risipa si un dezmat.


Deschide bine ochii...apoi Du-te si vezi ca sa poti pricepe.....Cu ochii larg închişi !

......caci e o realizare de maturitate, un cantec de lebada al unui artist total:  Stanley Kubrick




Picanterii:

-Eyes Wide Shut a fost finalizat si predat producatorilor pe 03.03.1999. Patru zile mai tarziu Kubrick, cu o sanatate de fier, a fost gasit mort in locuinta sa din Hertfordshire, Anglia. Intrucat in ansamblul scenariului apar markere ce sustin fara echivoc, ca regizorul apartinea, sau a apartinut in trecut, unor ordine cavaleresti (illuminati, ordinul masonic, ioaniti, etc.) zvonul potrivit caruia, marturia criptata din film i-ar fi “grabit” sfarsitul, a ramas actual si este asociat cu cel care sustine ca finalul de pe ecrane nu este cel gandit de Kubrick. Cel putin a doua speculatie s-a dovedit falsa, fiind infirmata de o copie a peliculei pastrata “just in case”.

-Nicole Kidman si Tom Cruise (sot si sotie) au semnat contracte “in alb” pentru aceste roluri. Pe parcursul turnajelor (15 luni) actorilor li s-a interzis sa vorbeasca intre ei despre scenariu si au fost constransi sa locuiasca separat pe lungi perioade de timp. Scenele de amor dintre Nicole si ofiterul de marina au fost reluate de nenumarate ori cei doi fiind  “asezati” de Kubrick in peste 50 de pozitii erotice diferite (in film se folosesc doar 4). Desi ar fi dorit sa participe la aceste inregistrari lui Cruise nu i s-a permis accesul. Toate masurile au fost luate pentru ca in cuplu sa se poata instala cu adevarat si profund, starea necesara filmarilor.

-pe tot parcursul realizarii, dar si in finalul ei, Stanley Kubrick a sustinut ca aceasta este cea mai reusita pelicula din cariera sa. Pare sa fie un fel de testament, intrucat gasim in el, mai lesne sau mai complicat, aluzii la toate celelalte filme ale autorului.

-prelungirea perioadei de cantonament i-a produs lui Cruise pagube de zeci de milioane de dolari, actorul aflat in plina glorie vazandu-se nevoit sa refuze o serie intreaga de alte oferte ce s-ar fi putut finaliza in numai cateva saptamani.

-conditia bizara a lui Kubrick, ca acest film sa nu fie proiectat niciodata in tarile est europene, in care democratia era doar mimata, a fost in parte respectata.

-coloana sonora din timpul procesiunii oculte, este in principal o slujba religioasa ortodoxa, performata intr-o biserica din Baia-Mare, redata in sistem banda intoarsa, peste care s-a intervenit cu post procesari. Efectul obtinut e unul magnific, iar ideea a fost imprumutata din tehnicile de studio utilizate de Robert Fripp si grupul King Crimson.

-embargoul informational total, impus de Kubrick, echipei de filmare si tuturor celor ce au participat la realizarea EWS (pentru cei mai multi si conditie "de confidentialitate" specifica din contract) a alimentat teoriile conspirationiste legate de supozitia ca filmul isi propusese divulgarea secretelor ordinului illuminati.

-rolul lui Ziegler este interpretat de regizorul Sydney Pollack, prezentat la Du-te si vezi cu filmul They Shoot Horses, Don't They?

-preocuparea lui Kubrick este orientata nu in directia unor probleme de ordin personal el/ea, a deconspirarii unui complot elitist, ori pentru radiografierea obiectiva a unei stari de lucruri. Ea exprima ferm o grija si un avertisment: procreerea si iubirea s-au disociat si functioneaza diferit, iar sexualitatea etalata si masurata in bani, ucide o dimensiune umana esentiala ce sta deja retrasa prin alte domenii (arta, spiritualitate). Lipsa dragostei este cea care il poarta in deruta pe Bill, dedicat banului si carierei, dar singurul din film constient de o pieredere, pe care nu o poate localiza. La capatul periplului, intuitiv el reuseste sa isi estompeze nelinistea si sa isi compenseze angoasa..Civilizatia umana insa ramane cu ochii larg inchisi si in fata unui pericol iminent, prezent deja....despre asta e vorba




Making of:







avatar
The Dude

Mesaje : 4454
Puncte : 4571
Data de inscriere : 17/02/2015

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de The Dude la data de Joi Noi 16, 2017 8:00 pm






Inteligență Artificială
A.I. Artificial Intelligence - Steven Spielberg (2001)




Monica: What day it is?
David: It is... Today



Daca generatiile viitoare de roboti vor putea aduce pe scena o masina capabila de iubire, care ar fi responsabilitatile beneficiarului acestui sentiment fata de mecanismul compasional ??...E o problema morala nu-i asa ??..."cea mai veche dintre toate....Dumnezeu nu l-a creat pe Adam ca sa il iubeasca pe EL ????


"Copiii incep prin a-si iubi parintii; pe masura ce cresc incep sa ii judece; uneori, ii iarta."  Gandul ii apartine lui Oscar Wilde si certifica o stare de fapt ce tine de fiinta umana si de alcatuirile ei interioare. Nu ar trebui sa ne supere si nici nu ar trebui sa ne rusinam de aceasta “repetabila povara”, insa nici nu ar trebui sa ne impiedice sa ne imaginam: ce ar fi daca oamenii ar putea arata asa cum si-ar dori ???


Professor Hobby: "The greatest single human gift - the ability to chase down our dreams."


In amintire, toate nazbatiile copilaresti ni se arata nevinovate, cu mici consecinte, si de cele mai multe ori ca intamplari hazlii..Ne amuzam de geamul spart cu mingea, zambim la furtisagurile din dulapul cu borcane de dulceata, cuplam repede la micile minciuni recitate “dintro suflare” care invinuiesc pisica, papusa, cainele, canarul…pe oricine altcineva de o culpa, sau de alta.


Cand suntem insa cu ei, de prea multe ori, copiii devin agasanti, cicalitori, egoisti si rai..Formarea unei educatii nu-i nicio treaba simpla, reclama multa pricepere, si necesita o mare de calm.

Oamenii nu ajung de la sine oameni, iar copilaria neindrumata, neocrotita, ori neglijata in meandrele ei, naste cel mai ades monstrii, coplesiti de complexe nerezolvate si gata oricand de conduite nefiresti, abuzive, sau periculoase.

Nu-i de mirare ca omul si-a imaginat si aici o situatie ideala, cu un copil perfect, care sa evolueze liniar si care sa nu puna probleme parintilor sai, ori celor insarcinati cu dezvoltarea lui (evolutia mental-institutionala); insa rezultatul acestui exercitiu de reprezentare simbolica a condus la aparitia unor scenarii uimitoare.



In cea mai impresionanta dintre variante, copilul perfect a fost numit …Pinocchio (numai bine, Carlo Collodi)  si a fost creat de batranul  Geppetto (maestru tamplar)  ca substitut pentru fiul pe care acesta nu l-a putut avea. Povestea devenirii lui Pinocchio, atesta insa un crunt adevar...nu copilul are in el cusurul metehnelor, ci mediul este acela care le provoaca eliberarea, pe seama slabiciunilor lui intrinseci.



Povestea unui copil perfect este povestea unui ambient impropriu omului...si probabil ca de aceea, A.I. Artificial Intelligence, reactualizand prin upgrade caracterul  Pinocchio, inventeaza un android, David (Haley Joel Osment), pe care il monteaza in linii mari cam in acelasi conflict, edificand insa pe final o modificare radicala a conjuncturilor, care sa ii imbunatateasca sansele implinirii.

David este ultima creatie a Cybertronics Corporation si este atat de uman incat are incluse in programele sale subrutine ce implementeaza inocenta, candiditatea, naivitatea...dar si dragostea de mama. De fapt e ceva mai mult decat atat, din superficialitatea unor interpretari, proiectantii i-au inserat instructiuni dedicate, ce rulate in proces, fac ca el sa existe numai pentru a isi iubi mama, si pentru a fi iubit de ea.

Partea cea mai mare reusita a plotului e chiar aceasta dragoste lansata in joc de un nepracticant al ei; caci robotul sofisticat, nefiind capabil de trairi, genereaza in jurul sau o unda ce ii afecteaza doar pe insufletiti; doar pe cei vii implicati in story.




David: "Why do you want to leave me? Why? I'm sorry I'm not real. If you let me, I'll be so real for you!"
Monica: "Let go, David! Let go! I'm sorry I didn't tell you about the world."


Intrebarea care se pune apasat si declinat in toate modurile pe parcursul scenariului, este de ce isi doreste atat de mult David sa devina un copil in viata ? ....Pentru el totul n-ar trebui sa fie decat insiruirea logica a unor secvente informatice. Implicarea empatica a masinii e de neconceput, asa dupa cum nici cea mai firava urma de emotie nu poate fii in vreun fel justificata...Asadar, care este motivatia unei asemenea a abnegatii ?



Nu poti discerne A.I. Artificial Intelligence dintro singura vizionare. Greu poti si din a doua….

E posibil chiar ca intregul film sa fie doar fundalul ultimului sau act, acolo unde Spielberg se dezlantuie...Trupul androidului, conservat timp de 2000 de ani sub o crusta de gheata, si in adancurile unui ocean, este descoperit de succesorii sai, masini mult avansate tehnologic. Omenirea nu mai exista. Pentru noii stapani ai planetei, David inseamna  o inestimabila valoare, intrucat este ultimul care i-a cunoscut pe oameni in mod nemijlocit..
Ca si in Odiseea Spatiala a lui Kubrick, EI (am sa ii numesc “altfel de entitati”), reconstituie fizic (sau doar imaginativ) din memoria robotului, un ambient identic celui in care acesta a evoluat, incercand astfel sa nu il expuna la ceva de neinteles pentru el, in unicul scop de a il studia.





De ce e atat de important sa il cercetezi in amanunt pe ultimul android care s-a aflat in contact direct cu muritorii ?? ...Pentru ca cea mai performanta generatie de inteligenta artificiala, aflata la capatul unor etape lungi si costisitoare de progres, a inteles ca nu poate functiona in absenta fiintelor rationale...Ca e esential pentru perpetuare ca persoanele vii sa  fie replicate....N-au putut recupera din David (prin download) decat dragostea lui pentru mamica sa, pe care vor incerca sa o utilizeze cumva....dar va putea oare vreodata un calculator sa iubeasca asa cum poate face asta o mama ??

"David, you are the enduring memory of the human race. The most lasting proof of their genius. We only want for your happiness. David, you have so little of that."







"So you see, David, the equations have shown that once an individual space/time part had been used it could not be reused. If we bring your mother back now it will only be for one day. And you will never be able to see her again."


Exista pana la urma in intregul Univers o forta mai puternica ca cea care leaga mama si copilul…??? A.I. Artificial Intelligence zice ca nu, dar tu nu il crede Du-te si vezi argumentele cu care isi sustine teoria, vei avea numai de castigat…ca e film de film…chiar daca nu are mereu dreptate.




"David, I often felt a sort of envy of human beings, of that thing they call 'spirit'. Human beings have created a million explanations of the meaning of life- in art, in poetry, and mathematical formulas. Certainly human beings must be the key to the meaning of existence. But human beings no longer existed. So, we began a project- that would make it possible to recreate the living body of a person long dead from the DNA in a fragment of bone or mummified skin. We also wondered would it be possible to retrieve a memory trace in resonance with a recreated body. And you know what we found? We found the very fabric of space/time itself appeared to store information about every event which had ever occured in the past. But the experiment was a failure."


Picanterii:

- scenariul A.I. Artificial Intelligence, i-a fost initial incredintat lui Stanley Kubrick. Acesta a pastrat proiectul in asteptare 12 ani, perioada in care ocazional a gandit mai multe scheme regizorale si o sumedenie de rezolvari tematice. Kubrick a intarziat deliberat realizarea filmului asteptand ca metodele digitale sa avanseze pana la gradul la care ele ar fi putut permite turnajele gandite. A murit insa mai devreme, apucand totusi sa isi sistematizeze obsevatiile din intregul material adunat. Cand era clar ca nu va mai putea lucra, Kubrick a cerut  studiourilor ca documentele sa ii fie incredintate lui Spielberg, indicandu-l pe acesta drept cel mai potrivit continuator al demersului...pe motivul sensibilitatii comune si a reciprocei afinitati dintre cei doi..

-aproape toate indicatiile lui Kubrick au fost respectate de narativ, mai putin scenele care inchid proiectia, acolo unde Spielberg intervine masiv, prin stilul personal, dar in aceiasi nota.

-foarte multe sugestii privind solutiile de platou ii apartin actorului Haley Joel Osment  (11 ani), care a fost consultat de Spielberg in aproape toate situatiile. Pentru a putea sa fie cat mai apropiat de personajul sau, Haley a fost supus unor tratamente de epilare generala si de  depigmentare a pielii.

-intrucat piesa muzicala aferenta ultimei scene,  compusa  de John Williams,  depasea in  lungime durata proiectiei, scena a fost revizuita integral pentru a nu schimba structura melodica. De obicei se procedeaza invers.

- desi pornit de la nuvela sf "Supertoys Last All Summer Long" a scriitorului englez Brian Wilson Aldiss , scenariul a fost considerabil influentat de intriga din "Second Variety" a lui Philip K. Dick si este in cea mai mare masura datorat poemului  "The Stolen Child" a lui William Butler Yeats,







Narrator: That was the everlasting moment he had been waiting for. And the moment had passed, for Monica was sound asleep. More than merely asleep. Should he shake her she would never rouse. So David went to sleep too. And for the first time in his life, he went to that place where dreams are born.


........................................................................


Making of:




Continut sponsorizat

Re: Du-te si vezi....

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


    Acum este: Mar Noi 21, 2017 5:23 pm